1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Evanghelia după Sfântul Marcu

traducerea catolică
Editura Sapientia din Iaşi

Capitolul 10

    1. Erau pe drum, urcând spre Ierusalim, iar Isus mergea înaintea lor. Ei erau uimiți, iar cei care veneau în urmă erau cuprinși de teamă. Luându-i din nou pe cei doisprezece, a început să le vorbească despre cele ce aveau să i se întâmple:
    1. "Iată, urcăm la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor și a cărturarilor; îl vor condamna la moarte și-l vor da pe mâna păgânilor.
    1. Aceștia își vor bate joc de el, îl vor scuipa, îl vor biciui și-l vor ucide, dar după trei zile va învia".
    1. Iacob și Ioan, fiii lui Zebedeu, au venit la el și i-au spus: "Învățătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce îți cerem".
    1. El le-a spus: "Ce vreți să fac pentru voi?"
    1. Atunci ei i-au spus: "Fă-ne să stăm unul la dreapta și altul la stânga ta în gloria ta".
    1. Dar Isus le-a spus: "Nu știți ce cereți. Puteți să beți potirul pe care-l beau eu sau să vă botezați cu botezul cu care eu sunt botezat?"
    1. Ei i-au spus: "Putem". Iar Isus le-a zis: "Potirul pe care-l beau eu îl veți bea, iar cu botezul cu care sunt botezat eu veți fi botezați.
    1. Însă, a sta la dreapta sau la stânga mea, nu eu trebuie să dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit".
    1. Când au auzit, cei zece au fost cuprinși de indignare față de Iacob și Ioan.
    1. Chemându-i la sine, Isus le-a spus: "Voi știți că cei care sunt considerați conducători ai popoarelor le domină și cei mari dintre ei își fac simțită puterea asupra lor.
    1. Dar între voi să nu fie așa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru
    1. și cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor.
    1. Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți".

Căsătoria și divorțul
(Mt 19,1-9)

Capitolul 10



A treia anunțare a morții și învierii lui Isus
(Mt 20,17-19; Lc 18,31-34)
    32 Erau pe drum, urcând spre Ierusalim, iar Isus mergea înaintea lor. Ei erau uimiți, iar cei care veneau în urmă erau cuprinși de teamă. Luându-i din nou pe cei doisprezece, a început să le vorbească despre cele ce aveau să i se întâmple: 33 "Iată, urcăm la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor și a cărturarilor; îl vor condamna la moarte și-l vor da pe mâna păgânilor. 34 Aceștia își vor bate joc de el, îl vor scuipa, îl vor biciui și-l vor ucide, dar după trei zile va învia".

Cererea fiilor lui Zebedeu
(Mt 20,20-23)
    35 Iacob și Ioan, fiii lui Zebedeu, au venit la el și i-au spus: "Învățătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce îți cerem". 36 El le-a spus: "Ce vreți să fac pentru voi?" 37 Atunci ei i-au spus: "Fă-ne f să stăm unul la dreapta și altul la stânga ta în gloria ta". 38 Dar Isus le-a spus: "Nu știți ce cereți. Puteți să beți potirul pe care-l beau eu sau să vă botezați cu botezul cu care eu sunt botezat?" 39 Ei i-au spus: "Putem". Iar Isus le-a zis: "Potirul pe care-l beau eu îl veți bea, iar cu botezul cu care sunt botezat eu veți fi botezați. 40 Însă, a sta la dreapta sau la stânga mea, nu eu trebuie să dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit".

Cel mai mare trebuie să slujească
(Mt 20,29-34; Lc 22,24-27)
    41 Când au auzit, cei zece au fost cuprinși de indignare față de Iacob și Ioan. 42 Chemându-i la sine, Isus le-a spus: "Voi știți că cei care sunt considerați conducători ai popoarelor le domină și cei mari dintre ei își fac simțită puterea asupra lor. 43 Dar între voi să nu fie așa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru 44 și cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor. 45 Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți".

 

Note de subsol


f Lit.: dă-ne!
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro